Asociaţia pentru Dezvoltare Activă a lansat proiectul Educaţia Altfel II la UGB
Asociaţia pentru Dezvoltare Activă din Bacău a lansat, astăzi, la Universitatea George Bacovia proiectul Educaţia Altfel II, care se va derula până pe 30 iunie 2013. Proiectul este implementat la nivel naţional de organizaţii de tineret din 9 judeţe, inclusiv Bacău. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acşiune, Acţiunea 5.1 - Întâlniri ale tinerilor cu responsabilii pentru politicile de tineret.
Educaţia Altfel 2 vizează intensificarea dialogului dintre educaţia formală şi educaţia nonformală şi dezvoltarea unui parteneriat şcoală-ONG, prin formarea unui grup de 120 de persoane care să ofere suport profesorilor şi ONG-urilor din comunităţile locale în realizarea metodelor de educaţie nonformală.
Proiectul propune o serie de activităţi menite să promoveze în mod direct teme ca educaţia nonformală, voluntariatul şi cetăţenia europeană. În Bacău, concomitent cu alte 8 localităţi din ţară, vor fi organizate un OpenSpace, laboratoare de educaţie nonformală, dezabateri publice, dar şi o caravană de promovare a educaţiei nonformale, care va trece prin 15 judeţe.
În urma activităţilor realizate la nivel local şi naţional, vor fi identificate principiile unei strategii pentru educaţia nonformală în România. Aceasta va fi conturată în cadrul unui Seminar Naţional de Tineret, sub forma unei simulări de Parlament European.
La nivel local, ADA va implica tineri, specialişti în educaţie nonformală şi responsabili pentru politicile de tineret în vederea promovării unor mecanisme/proceduri cât mai responsabile de realizare a educaţiei nonformale în învăţământul românesc.
Totodată, se are în vedere dezvoltarea unui parteneriat şcoală-ONG şi a unei reţele de persoane resursă în realizarea educaţiei nonformale.