ACTA: trei comisii parlamentare votează împotriva controversatului acord
Acord comercial de combatere a contrafacerii a intrat în faza finală după ce trei comisii parlamentare și-au votat recomandările pe 31 mai. Comisia pentru afaceri juridice a votat împotriva unei propuneri de aviz care recomanda aprobarea acordului, iar comisiile pentru industrie și libertăți civile au aprobat rapoarte ce recomandă respingerea ACTA.Pentru ca ACTA să intre în vigoare în UE, trebuie aprobat de Parlamentul European și Consiliu și ratificat în statele membre. Votul în plen este programat pentru perioada de sesiune din 2-5 iulie și va lua în considerare recomandarea comisiei pentru comerț internațional, responsabilă cu dosarul. Aceasta va primi avizul altor patru comisii, cele pentru afaceri juridice, libertăți civile, industrie și dezvoltare.