Ultimele

|

Un plan pentru o mai bună protecţie a consumatorilor

Comisia propune o abordare amplă cu privire la siguranţa şi protecţia consumatorilor, vizând, printre altele, o mai bună informare a cumpărătorilor şi sprijinirea acestora în caz de litigii.

Normele europene de protecţie a consumatorilor sunt printre cele mai stricte din lume. Însă piaţa devine tot mai sofisticată, propunând produse, servicii şi tehnici de vânzare din ce în ce mai complexe.

De aceea, Comisia prezintă o abordare mai amplă, adaptată la tendinţele actuale.

Cheltuielile de consum reprezintă peste jumătate din PIB-ul UE. În condiţiile în care s-ar spori încrederea consumatorilor, acest sector ar putea avea, aşadar, un impact semnificativ asupra competitivităţii şi creşterii economice. Strategia de stimulare a încrederii consumatorilor şi a creşterii economice DeutschEnglishfrançaisPDF îşi propune, pentru următorii doi ani:

să sporească siguranţa consumatorilor, prin adoptarea unor reglementări mai stricte şi monitorizarea mai eficientă a pieţei

să pună la dispoziţia cumpărătorilor mai multe informaţii (de exemplu, care este costul real al unui credit de consum sau instituţia la care pot depune o reclamaţie)

să accelereze aplicarea legislaţiei şi să faciliteze accesul la diferite căi de atac în caz de litigii

să alinieze drepturile consumatorilor la schimbările care intervin la nivelul societăţii - trebuie să adaptăm legislaţia la era digitală, să luăm în calcul nevoile consumatorilor vulnerabili şi să facilităm alegerea de produse şi servicii durabile.

Sursa: Europa.eu

Postat de Ionel - Costel Popescu 10:32. Adăugat în: , , , . Poţi urmări răspunsurile la această postare prin RSS 2.0. Poţi lăsa un comentariu la această postare mai jos.

0 comentarii for "Un plan pentru o mai bună protecţie a consumatorilor"

Lasă un comentariu

Arhivă

Comentarii recente

Postări recente